Rătăciți printre betoane

Oare până unde trebuie să mergem pe un drum ca să ne dăm seama dacă drumul pe care mergem e bun sau rău? 

Apărem în lumea asta curați ca lacrima, lumină din lumina cea divină, o rază de speranță întrupați în trup de îngeri, și plecăm gunoaie, putregaiuri pe picioare, plini de ură și scârbă, ăsta ne e rostul, oare? 

ʺOrtʺ cândva însemna loc, iar cel care dădea ʺortul popiiʺ își preda locul popii, adică trupul, fiindcă sufletul și-l dădea lui Dumnezeu sau Dracului din timpul vieții. Locul trebuia să-l predea curat, curățat de toate viciile și mizeriile materiale, parfumat și miruit cu esențele divine, lumina soarelui din plante, conservat și mumificat din timpul vieții. Asta însemna să dai ʺortul popiiʺ.

Cu sufletul era altă poveste. Toți suntem copii ai luminii, lumină din lumină, și toți avem o putere nelimitată în viață, PUTEREA DE A ALEGE. Fiecare poate să aleagă ce vrea în viață, unii partea goală a paharului, partea întunecată a vieții, cu mizeriile, bolile, vaietele, ura și ranchiuna, alții partea plină, luminoasă, cu bucuriile, fericirea și iubirea. Suntem ceea ce alegem să gândim, fiindcă gândurile noastre devin cuvintele noastre, cuvintele noastre acțiunile noastre, acțiunile noastre viața noastră. Bolile pe care le avem sunt abateri de la drumul Luminii, de la calea dreaptă, care ne-a fost indicată, ʺEU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ȘI VIAȚA!ʺ. 

Fiecare suntem unici în felul nostru, deși toți suntem același lucru, fiecare avem putere de a alege, fiecare avem CALEA noastră unică, prin care putem ajunge să cunoaștem ADEVĂRUL, unde să ne trăim VIAȚA, VIAȚA VEȘNICĂ, unde nu există nici întristare, nici suspinare, unde nu există nici timp nici loc. Eternitatea nu însemnă timp infinit, ci lipsa timpului, iar mântuirea înseamnă să ne aflăm locul în timp, să oprim timpul în loc. 

Înțelepciunea este ȘTIINȚA FERICIRII! Mintea ne-a fost dată să o folosim în găsirea iubirii, care împreună să ne dea înțelepciunea sau adevărul vieții, al sorții și al morții. Pentru cei care și-au găsit calea și locul în timpul ăsta, fiecare clipă a existenței este un miracol, fiindcă l-au găsit pe Dumnezeu, au găsit Lumina din Lumină, Lumina preacurată din izvorul divin, au găsit ÎNȚELEPCIUNEA sau ȘTIINȚA FERICIRII, care nu se ascunde în bani, mașini și vile, ci în lucrurile simple, într-un râs de copil, un ciripit de pasăre, un susur de izvoare sau magia dintr-o floare. ʺCine iubește o floare, e aproape de-un sacru mister ... ʺ 

Când ți-ai găsit locul în universul ăsta, când l-ai găsit pe Dumnezeu, orice faci, orice activitate desfășori, o faci din ʺtot sufletulʺ, radiind Lumină și Iubire, dăruind Iubire sufletelor rătăcite, dăruindu-te necondiționat sursei și resursei tale, lui Dumnezeu. Nu suntem stăpâni pe nimic în viața asta, și nu ducem cu noi nimic din ceea ce aducem, ci ducem ceea ce dăruim cu dragoste și iubire, ceea ce dăm ʺdin sufletʺ, primind înapoi înzecit, fiorul dulce al luminii divine. Când îți ʺdai sufletulʺ, cu ultima suflare, te întorci de unde ai venit mai curat ca lacrima, mai pur decât cristalul, de-a dreapta Tatălui, vibrând pe aceeași coardă ... eternitatea. Viața asta ne e dată ca să ne îngrijim de suflet, să ne oprim din umblet, din agitația unei lumi nebune, să ne găsim rostul. Iar rostul nu e rostuit printre betoane .. 

Bordan – 18 octombrie 2014