Micro CAP

Să vă povestesc cam ce viață duceam noi prin anii ʼ75 la școala din Năpradea ..

Nu o să dau nume, fiindcă n-am vorbit cu purtătorii numelor, unii fiind plecați prin alte țări, alții prin alte universuri. Eram în clasă 15 băieți și 15 fete, unul a rămas de noi, dar a venit altul din clasa mai mare, din păcate ambii sunt acum în stele. Nu știu alții cum au fost, dar noi eram tare ʺbolunziʺ, făceam tot felul de drăcovenii care mai de care mai inventivă și distractivă pentru noi, dar nu și pentru profesori și părinți. Eram o gașcă formată numai din experți în diversiune, care le puteam da clasă și securiștilor dacă-și puneau mintea cu noi. J)

Dar știam să îmbinăm utilul cu plăcutul, primind de la școală sarcini pentru oameni mari, pe care trebuia să le rezolvăm noi, cu cunoștințele și conexiunile noastre, era o adevărată plăcere să ne strecurăm printre piedicile sistemului. Așa se face că prin clasa a VI-a am primit sarcina să ne ocupăm de lotul școlii pe care trebuia să-l organizăm cum era organizat C.A.P.-ul, așa era și denumirea, micro-C.A.P. Pentru asta, una dintre activități era îngunoierea cu gunoi de la grajdurile C.A.P.-ului mare. Gunoi puteam lua dar ne trebuia car.

Erau, dacă nu mă înșel, 3 sau 4 perechi de cai în colectiv, dar cu căruțașii cu care am vorovit, nu erau liberi decât duminica și atunci doar cu aprobarea președintelui colhozului. Așa că ne-am dus la ʺtovarășul președinteʺ să-i cerem să ne dea o pereche de cai. ʺMereți la badea X și-i spuneți că am zis io să vă dea caii lui!ʺ. Merem, ce să facem? Era duminică dimineața, omul se spăla într-o ciupă să meargă la biserică când am apărut noi.

ʺBună ziua! Bade X o zis tovarășul președinte să ne dai caii dumnitale astăzi, să cărăm gunoi la microcap-ul nost!ʺ Oooo ... ca și cum l-ai vut țîpa în foc așe o țîpotit odată cu uătii bulbucați, tătătăt s-o scoptit de nervi și shirea ce l-o apucat. ʺCe președinte? Nici un președinte, pă caii mnei io-s președinte, să nu vă puie Dumnezo să puneți mâna pă ei, ʼtuvă care v-o dumnezăit!ʺ ... și după noi pîn odor dezbrăcat până la brâu.

No, ce-i de făcut amu, că cu ăsta n-ai cu cine? Mă, ne sămălim noi, și luăm rapid decizia, că nu era de așteptat, gunoiul trebuia cărat. ʺHai să-i spunem la paznic că am vorovit cu badea X să luăm caii!ʺ. Merem la paznic și-i spunem ... ʺMă sigur ați vorovit cu bade-to X?ʺ .. ʺSigur dară, că nu sîntem coptii!ʺ ... De vorovit am vorovit noi, daʼ mai bine nu zîc ce.

Și merem în grajd, ne apucăm să înhămăm caii, că știam tăți umbla cu ei, că îi duceam de gură la săpat pă cîmp, îi și călăream. Îi înhămăm cum trăbă, eu iau zdiciu din cui și un cal de gură, colegul pe celălalt, și să merem afară să-i legăm la ștraf, cînd în ușa grajdului, hop ... ʺDumnezău care vo dumnezăit și cristoșii care vo făcut, ce-am vorovit io cu voi, biserica vostă de porcii ... ʺ ... și după noi pîn grajd c-o botă, cu tăți sfinții părinți în gură ... io di după un stîlp ... ʺDa, bade X, tovarășu președinte o zîs!ʺ ... ʺPune cai-n gajd, nici un peședinte, mnezău vost ... ʺ ... și de nervii ce-l mîncau mînca și el cuvinte și litere întregi, de să auzea numa un șuierat ca de locomotivă, după noi pîn grajd. Că și noi, dacă am văzut că-și pune mintea cu noi, am schimbat tactica, și-l fugăream tăt roată pîn grajd, că intram pă o parte și ieșeam pă alta, iar la fugă eram buni, doamne-ți mulțam!

De la o vreme s-o muiat și îmbunat, că o văzut că n-are cu cine, și s-o oprit tăt gîfîind și stroptit cu ptișalău pă pantalonii de biserică ... ʺNe vină tu încoace mă!ʺ, zîce cătă mine. Amu m-am gîndit io rapid, de vre să mă lodească fug, tăt nu mă poate lodi așe de tare, mai bine mă duc. ʺTu lucri cu ei?ʺ .. ʺIo dară, bade X, da nu ț-am spus!ʺ .. ʺIa aci-s caii, da să nu te puie sfîntu să faci oarece cu ei că io te omor cu mîna me, înțălesu-mai?ʺ .. ʺTe-am înțăles, nu ti teme că nu facem nimnica rău!ʺ ... s-o-ntîlnit hoțu cu prostu, cine credeți c-o crezut treaba asta?

Dar aveam și noi respect față de animale, știam ce înseamnă pentru badea X caii, că erau sufletul lui, dumnezo să-l însoțască, pă unde-și are cărarea! Da ia așe, ne-am făcut treaba ... și am făcut noi mai multe pă tăt locu pă unde am umblat. Ba ne-am suit în podu wc-lor să urmărim profesoarele și fetele, pînă ni s-a înfundat și acolo, ba am făcut tăt felu de experiențe cu diernii de mătasă, săracii, ba am furat mere de pă Zăpode, în practică la cules, ba cîte și mai cîte, da cu altă ocazie ... și cîte făcem și căpătam bătaie de la profesori, da acasă n-avem ce ne plînje de nimnică, că mai încasam înc-o repriză, de desert și țînere de minte ...  

Dumnezo vă-mbucure!

Bordan – 12 martie 2014