Să mai zâc
oarece, dacă tăt îi vremea așe ... o opinie, fiindcă ʺomul e om cât mai are
opinii, iar asta-i opinia meaʺ ... c-o fi bună, c-o fi rea, e tot treaba mea
...
Din cei
peste 7 miliarde de indivizi care populează planeta asta, nu sunt doi care să
vadă la fel, fiecare individ e unicat, fiecare vede lumea în felul lui. Acest
lucru e confirmat științific. Fizica cuantică ne spune că atunci când doi, sau
mai mulți observatori, sunt în stare să pună aceeași întrebare universului vor
primi același răspuns. Cu alte cuvinte, trebuie să știi ce întrebare să pui
universului ca el să-ți dea un răspuns.
Cei 7
miliarde de indivizi sunt împărțiți de soartă în două, bărbați și femei. Ceea
ce văd și simt bărbații nu văd și simt femeile și invers. Dar mai sunt unii
care sunt de un fel în exterior, iar în interior se simt altfel, sau alții care
nu se simt deloc. Unii care n-au simțurile exterioare, dar în schimb au alte
simțuri pe care alții nu le au. Deci, într-un cuvânt, nu sunt doi ochi la fel.
La
această unicitate pe care ne-o dă Natura, atentează imediat după naștere
societatea. În familie, părinții, îți impun reguli după chipul și asemănarea
lor, n-ai voie să faci altceva decât ceea ce ʺștiuʺ ei, ceea ce i-au învățat și
pe ei alții. Trebuie să le urmezi credințele, dorințele și voințele lor. Primii
ani din viață sunt cei mai fericiți ani din viața noastră, când ne manifestăm
așa cum suntem noi, nemodificați și neprihăniți de lumea asta, trăim și suntem
conectați în fiecare clipă cu universul, cu creația, acuma plângem, acuma
râdem, urâm, iertăm și iubim în fiecare clipă .. eternitatea.
Începând
cu grădinița ne ia în primire societatea, și ne învață CE să gândim, nu CUM să
gândim, ne învață ceea ce ʺștiuʺ și ei de la alții. De la cine, oare? De aici
încolo, sub lozinca să pui mâna să înveți, continuă despărțirile. ʺDivide et
imperaʺ, se cunoaște, nu? Și îți începi periplu pe o cărăruie pe care te
trimite ʺșcoalaʺ, după ʺcompetențeleʺ tale, sau ale tatălui. Încep separările
și despărțirile pe specialități, fiecare cu porțiunea lui, ajungând după ani de
studii ʺmare specialistʺ într-un domeniu. Dacă tatăl a fost popa, la înhăruit
și pe copil cu harul său, și ia făcut și o bisericuță. Dacă tatăl a fost
judecător, ia făcut loc și la odraslă la catedra lui, și tot așa.
De la
libertatea și conexiunea cu ʺtotulʺ pe care am avut-o până pe la 4-5 ani, am
ajuns închiși într-un spațiu cu lacătele propriei noastre minți, minte pe care
ne-a furat-o societatea începând de la grădiniță. Nu ai ʺvoieʺ să gândești
altceva decât ai fost învățat, fiindcă nu poți, cheile nu sunt la tine. Deci,
ajungi, după ani de ʺstudiiʺ, efectiv un tâmpit, un robot telecomandat fără
simțuri și minte. Sunt experimente, tot științifice, care arată că nu putem să vedem altceva decât ceea ce am
fost învățați, vedem lumea asta nu cum e ea, ci cum suntem noi. Tâmpiții nu
sunt ăia care spun altceva, ieșit din orice șabloane, ci ăia care nu pot
accepta altă realitate decât cea percepută de ei. Dar universul ăsta e infinit
nu numai în spațiu-timp, ci și în posibilități. Iar din câmpul cuantic orice
posibilitate poate deveni realitate, nu numai ce știm sau ce ne imaginăm sau
visăm, ci chiar ceea ce nu ne putem noi imagina. Cei care judecă și sar ca arși
când aud de alte posibilități decât cele rumegate de ei, nu pot să fie decât
tâmpiții.
Să nu
judecăm pe alții fiindcă cu judecata aia vom fi judecați, ne spune religia, dar
cu alte cuvinte, același lucru ni-l spune știința. Ne spune că la nivel cuantic
nu putem separa nimic de restul universului, aceiași electroni din noi vibrează
dragostea din flori, vibrează glastra din fereastră, vibrează-n galaxia
noastră, particulele elementare sunt mai mult particule universale decât
elementare. Ne spune că iluzia separării la care ne-a dus societatea, nu e
separare, că la nivel cuantic suntem acum în tot universul și tot universul în
noi. La nivel cuantic particulele nu există cu certitudine, ele doar prezintă
tendința de a exista. Avem posibilități care se transformă în realități atunci
când sunt observate, observatorul producând colapsul funcției de undă,
transformarea posibilităților în realități. Dar cine e observatorul? Poate fi
și un robot, sau doar o ființă conștientă de sine?
Ce
observă observatorul ca să producă colapsul funcției de undă? Observă exact
ceea ce vrea el să observe, ce poate după chipul și asemănarea lui. Observă
lumea asta nu cum e ea, ci cum e el, pentru unii bună, pentru alții nebună. Un
gând care îți trece prin cap, la nivel cuantic produce un dezechilibru, și
vibrează până atinge înapoi starea de echilibru. Nu contează ce gândești,
fiindcă ceea ce gândești pe tine te afectează, tu ești și emițătorul și
receptorul. ʺNu-ți poți urî vecinul fără să nu te doară ficatul!ʺ Cu alte
cuvinte, ajungem la ce ne spune religia, cu judecata cu care judeci cu aceea
vei fi judecat, sau ce faci aia capeți, cu forța cu care lovești un perete cu
aceeași forță te lovește și peretele.
Numai
cine e orb nu vede declinul unei societăți materiale, societate construită pe
materii degradabile. Nu există nicăieri un lucru material care să nu se
degradeze, nu există urcuș fără coborâre. Iluzia evoluției materiale, să stai
liniștit că oricum evoluezi, oricum maimuța se transformă în om, iar omul se
transformă în .. vierme, fiindcă cei mai evoluați în lanțul trofic, adică noi,
oamenii, sfârșim digerați de cei mai de jos, de bacterii, este aceeași formă de
control la care suntem supuși. Să stai liniștit, să taci din gură, fiindcă
societatea are grijă de tine, nu-i musai să-ți bați capu cu alte treburi decât
ceea ce-ți spunem noi. Religia îți spune să nu cumva să ridici capu din pământ
că jar mănânci, știința îți spune că tu ești buricul universului.
Așa am
ajuns, în anul de grație 2015, să nu avem habar pe ce lume trăim, să ne conducă
tâmpiții și idioții de mânuțe, să nu cumva să părăsim turma. Așa e formatată
întreaga structură ca fiecare să deținem adevăruri, pe care să le impunem
altora, că ei săracii n-au fost la școală și nu știu. Cei care știu cu adevărat
tac, fiindcă n-au cui spune, iar cei care vorbesc, vorbesc degeaba ... așa cum
a vorbit eu acum ...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu