Io tăt am zîs că mʼoi apuca să scriu o carte, daʼ care să nu placă la nime, numa mnie. Atunci nʼar mai trăbui protejată prin nici o pravilă, că șiʼar cota sîngură de grijă, cʼar fuji tăți de ia ca de .. știți voi cine. Nici io nʼar trăbui să mă protejez de drepturile de autor, că nʼaș trăbui nici la michiduță. Daʼ oare ʺautoriiʺ protejați, cît îs de autori? Că de protecție are grijă vremea săʼi scape pînă la urmă, îi asigur io pă tăți, dacă sînt printre ei care nu să pot lămuri sînguri. Cînd îi strigă bătrînu la raport mărg îmbracați în pielea goală și cu mînurileʼn jeb, și încă să duc cuspor fără drept de autor. Șiʼi am în vedere aici pă poeți și scriitori, că din ăștia am mai mulți pretini pʼaici, șʼapoi iʼoi lua și pă ceilalți pă rînd. Că vʼam mai zîs să nu vă faceți probleme că vă sfădesc, că atunci sigur îmi sînteți pretini, că cu ceilalți nuʼmi bat capu să vorovesc.
Pînă amu, cu treburile astea, am avut păreri, amu am dureri, că văd cum ești asaltat de munți de iubire și dăruire sufletească, care mai de care săʼși dăruie din suflet iubirea, daʼ cu bani, că dacă nuʼi unji arcușu nu zîce nici petrehușu. Iubirea, fraților, să oprește la grăire, că e dincolo de vorbe, e simțire care vibrează la unison cu creația, cu punctul ăla în mișcare, mult mai slab ca boaba spumii, al poeților, cu UNU, bunul Dumnezeu, Lumină din Lumină. Fiindcă toți sîntem copii ai luminii, luminăʼncetinită în matricea materiei, mai mult sau mai puțin încorsetați de frecvențele joase ale materiei. Totul e vibrație, nimic nu stă, aceeași electroni din noi vibrează dragostea din flori, vibrează glastră din fereastră, vibrează galaxia noastră. Sîntem ceea ce gîndim, dar nu sîntem proprietari pe nici un gînd sau cuvînt, atunci pe restul cum am putea fi proprietari? Sau își poate demonstra cineva proprietatea gîndului? Îl aștept aici cu argumentul.
Ceea ce facem noi, de cîteva mii de ani, e doar recreație, nu creație, un fel de bambilici halucinogen, adevărata creație a fost cîndva. Muzica zeilor din legende, cînd răsunau lirele iubirii în întreg universul, doinele, baladele, horile și colindele noastre, au fost și sînt adevărata creație. Pe atunci, Omul, știa să se așeze pe fuștelul scării unde îi era locul, pe treapta pe care rezona cu sursa sa, nuʼl înteresa părerile și judecățile altora decît judecata lui, văzînduʼși de treabă cum își vede albina în stup. Atunci se cheamă că ești în rezonanță cu întreaga creație, cu sursa și resursa ta, se cheamă că lʼai găsit pe Dumnezeu, și nʼai nevoie de nici o recunoaștere din partea nimănui, de nici o protecție, fiindcă nʼai ce ascunde absolut nimic, că atunci ești TU. Că vă mai spui ceva, în universul ăsta nu se poate izola nimic, toți venim din același loc și în același loc ne întoarcem, venim îngerași curați ca cristalul și mergem hoituri certați cu toți. Asta rezolvăm după o viață în care dăruim iubire la grămadă, fără să avem habar pe ce lume trăim. Cînd se apropie ceasul vedem ce nʼam văzut o viață, ne vedem adevărata față, vedem cum strigă groapa rece și ceʼa trecut nu se mai trece, iar pentru majoritatea e prea tîrzie vremea. No, ședeți numa blînzi, că nʼam gătat ...
Că am mai scris io asta, daʼ o mai scriu că băsama tăt dejaba .. De cîteva mii de ani noi, civilizația actuală, materializăm idei, fiindcă așa e politica că sîntem materii însuflețite, bolovani cu grai. Tăt ce ne trece prin cap, toate ideile năzdrăvane, să le materializăm, să le transformăm în materii, în lucruri. Nu contează că pentru halucinațiile noastre tăiem o pădure întreagă și omorîm și modificăm soarta unor întregi ecosisteme, dar ideile noastre leʼam materializat, neʼam mai făcut o temniță. Așa am ajuns o civilizație ʺidioatăʺ, robotizată, fără simțuri, creatorii unei lumi a nesimțirii. Din dorința noastră de a scoate bani din orice, am distrus și neʼam distrus întreaga fundație a civilizației actuale. Am uitat cuvîntul, neʼam vîndut veșmîntul șiʼam spurcat pămîntul, o civilizație ascunsă după făța minciunii, gata oricînd să se prăbușească în propria budă.
Tăt așe am ajuns ca să ne conducă maneliștii, fiindcă ne vindem sufletul pentru un pumn de arginți, cu care tăt nu rezolvăm mare brînză, fiindcă sîntem sclavii materiei, vilelor, mașinii, sclavii banului. Orice lucru, pe care în aparență îl luăm ca să ne ajute, sfîrșește prin a ne subjuga. Întreaga societate e prinsă în această încrengătură materială, în această iluzie a proprietății, în toate domeniile fără deosebire. Io, chiar că nu sînt poet, și nici nu mă consider poet, dar pot săʼi asigur pe toți ʺautoriiʺ, că nʼam nevoie de nici o poezie de a lor, că pot săʼmi scriu poezia careʼmi place, la fel cum pot să horesc horea careʼmi place fără sʼo fur de la nimeni. Și tot din acest motiv nʼam nevoie săʼmi recunoască nici un ʺtelectualʺ meritele în nici un domeniu, fiindcă nu știe ce recunoaște sau cunoaște cînd deschide gurița și scrie hîrtiuța. Dar să se ferească de acum încolo de mine toți maneliștii, mîrlanii și țopîrlanii, care se cred buricul pământului și au ajuns în posturi călduțe plătite și din banii mei, fără să știe ce caută acolo. Fiindcă îmi îndrept tunu spre toate uniunile și cenaclurile conduse de așa zișii telectuali, care contribuie cu brio la aceast holocaust a înțelepciunii, numai ca săʼși arate ei deșteptăciunea și goliciunea.
Mai e careva autor pe aici? Pe talentul sau harul nostru nu sîntem stăpîni, cum nu sîntem pe gîndurile sau ideile noastre sau pe aerul careʼl respirăm, sau gura ceʼo sărutăm. Atunci dacă nu sîntem proprietari pe fundație, ne putem face proprietari pe casă? Cînd o să înțelegem că nu pămîntul e al nostru, că noi sîntem ai pămîntului, că nu iubirea e a noastră că noi sîntem ai ei, că nu sîntem stăpîni pe nimic din universul ăsta, dar putem avea totul, atunci o să înțelegem cum stă treaba și cu iubirea necondiționată, atît de trîmbițată, o să înțelegem că suntem suflete materializate nu materii însuflețite, pe care le poate mîna și aduna orice cioban, o să știm CALEA pe care să mergem ca să găsim ADEVĂRUL, unde să ne trăim VIAȚA. Pînă atunci aștept să văd un autor .. material, fiindcă pe ceilalți îi cunosc fără săʼi văd.
Din păcate așa e toată știința, materială, fiindcă urmează fizicienii, că de la ei am pretenții să vadă nevăzutul și să audă neantul, săʼl găsească și să se împrietenească cu Dumnezeu, dacă nu să nu mai spună la nimeni că sunt fizicieni, cînd se văd cu ochiul liber că sînt groparii ai unei civilizații ... Ceea ce vreau ei să'mi povestească e doar joc de glezne, io vreau fapte nu vorbe, lucru bine făcut, că asta le'o trăbuit. Nu?
